Oamenii sunt îndemnați să evite deplasarea pe drumul Hâncești-Leova
În condițiile meteo actuale nefavorabile, oamenii sunt îndemnați să evite drumul R 34 Hâncești-Leova, Leova-Iargara. În urma precipitațiilor abundente, acest tronson de drum devine greu accesibil, iar deplasarea pe el poate duce la blocarea mijloacelor de transport. Conducătorii auto sunt îndemnați să aleagă drumul spre Comrat, pentru a evita situațiile de risc.
Poliția Republicii Moldova menționează că, în acest moment, drumul din apropierea localității Sărata Nouă, din raionul Leova, este blocat din cauza acumulărilor mari de apă. Se conduce cu dificultate, iar riscul de accidente sau blocaje este major. Oamenii legii îndeamnă șoferii să circule doar în cazuri de necesitate stringentă. Polițiștii se află în trafic și monitorizează toate drumurile, inclusiv cu ajutorul dronelor, și oferă sprijin conducătorilor auto.
„Începând din dimineața acestei zile, salvatorii au intervenit în 26 de situații pentru pomparea apei din gospodăriile oamenilor. Lucrări de pompare au fost efectuate în localități din raioanele Cantemir, Leova, Hâncești, Cimișlia și Ștefan Vodă. Salvatorii se află la fața locului pentru a evita consecințele situațiilor excepționale”, a declarat pentru Compania „Teleradio-Moldova”, ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.
Salvatorii îndeamnă populația să fie prudentă, să urmărească cu atenție buletinele meteo, să evite deplasările pe drumuri dificile și să-și monitorizeze cu grijă copiii. În situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
Republica Moldova se află sub Cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică.