Cultură

„Capra cu trei iezi” pentru oameni mari. Victor Canache: „Creangă era conștient că pune drame în povești”

Capra, iezii și lupul – personajele astea și-au găsit loc nu doar în povestea lui Ion Creangă, dar și în filmul românesc cu același nume, lansat acum un an. Scenaristul și regizorul producției, Victor Canache, ține minte din copilărie opera scriitorului din Humulești.

„A avut un impact asupra mea când mi-o citea bunica. Am rămas cu amintirea asta și mi-am zis că merită o ecranizare. Povestea a ajuns în film așa cum a scris-o Creangă, dar ca să pot face un film, a trebuit s-o dezvolt. Am respectat cât de mult am putut felul în care livrează Creangă dialogul. Nu m-am îndepărtat de sursă”, a povestit Victor Canache, într-un interviu pentru Radio Moldova.

Lupul și capra zilelor noastre

Filmul nu e despre iezi și capre, dar preia comportamentele personajelor din poveste.

În România rurală a secolului al XIX-lea, izolată de lume, o văduvă și mamă a trei copii este nevoită să țină piept unui vechi prieten de familie care, văzându-i fără apărare, își dă-n vileag adevărata natură sadică.

„Aș fi vrut să mă laud cu un film psihologic, dar nu am reușit să ne adâncim foarte tare în psihologia personajelor. Categoric este atinsă problema naturii umane. Arătăm latura întunecată a omului, dar ne putem axa și pe partea fericită – când cineva pune piciorul în prag, găsește puterea să se apere și să înlăture amenințarea chiar dacă se afla într-o poziție inferioară”, mai spune Victor Canache.

Povestea „Capra cu trei iezi” este pentru copiii?

Deși povestea conține dramă, regizorul susține că în lipsa componentelor înfricoșătoare, ea poate fi spusă celor mici.

„Povestea rămâne pentru copii, mai ales că acum e foarte diluată. Sunt multe variante îmblânzite, cărora le lipsesc elementele grotești, tragice. De asta m-am gândit că ar fi bine ca detaliile mai greu de digerat să fie transpuse în film și să le vadă oamenii atunci când decid ei. Munca de regie a fost grea. Nu mai regizasem nimic până atunci și m-am pomenit în situația când a trebuit să lucrez, probabil, cu cei mai mari actori ai României - Maia Morgenstern și Marius Bodochi. Îi veneram de la distanță și m-am trezit în poziția în care să le spun eu ce să facă”, mărturisește scenaristul filmului.

Geniul bunicului din Humulești

Ion Creangă știa ce face atunci când a scris povestea, afirmă regizorul, pentru care „Capra cu trei iezi” reprezintă un film de debut.

„Creangă era conștient că pune drame în povești. Ăsta era și geniul lui. Lua niște chestii foarte serioase și le masca cu atâta eleganță în povestioare din astea simpatice. Mulți spun că acest caz din povestea „Capra cu trei iezi” s-a întâmplat în Humulești sau în apropiere, și că scriitorul din auzite a prins conceptul de ciocănit la ușă și parolă. Cred că a cules-o, dar ceea ce-i aparține doar lui sunt capetele în geam, sângele pe pereți și prazincul”, a menționat Victor Canache.

Cumătrul lup, capra și iezii l-au marcat în copilărie pe regizorul și scenaristul filmului românesc „Capra cu trei iezi”. Personajele se ascund și astăzi printre oamenii societății noastre. Fără îndoială însă, ne-ar plăcea ca povestea să rămână doar poveste!

Autor: Elena Stegari

Citește mai mult