Corespondență Bruxelles// Ce ar face Chișinăul cu neutralitatea dacă ar intra curând în UE?
Dacă Republica Moldova ar intra în Uniunea Europeană curând, deși lucrul nu pare a fi posibil în acest deceniu — ea ar fi confruntată, aparent, cu chestiunea neutralității ei.
Neutralitatea se bazează pe Convenția de la Haga din 1907. O țară permanent neutră se consideră că va rămâne neutră și în toate războaiele viitoare.
Neutralitatea Austriei, de pildă, este o consecință a celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a fost decisă în momentul în care Austria, învinsă odată cu Germania, avea capitala, Viena, împărțită în patru sectoare, ca Berlinul, fiecare sector fiind controlat de una din cele patru puteri învingătoare.
Alte țări își declaraseră neutralitatea înainte de război, precum Belgia, Olanda, Luxembourg, Danemarca, Norvegia și țările baltice, însă neutralitatea lor a fost încălcată în 1940, când ultimele trei au fost ocupate de URSS, iar primele de Germania. Alte țări au putut fi doar temporar neutre, precum Spania, Portugalia și Turcia în cel de-al Doilea Război Mondial. Statutul de neutralitate nu are însă nimic permanent în sine. Ucraina, de pildă, și-a înscris în Constituție aderarea la NATO, ca obiectiv național, încă din vremea lui Petro Poroșenko, renunțând astfel la statutul de neutralitate pe care și-l impusese în anul 1996, altfel zis: la doi ani după Republica Moldova.
Și, desigur, chiar și neutralitatea militară a acelor membri ai UE care nu fac parte din NATO: Austria, Suedia, Malta sau Irlanda va deveni o simplă formalitate juridică începând din momentul în care Uniunea Europeană va începe să se doteze cu structuri militare proprii.
Înainte ca Rusia să atace Ucraina în februarie 2022, o jumătate de duzină de țări europene se descriau drept neutre. Zilele acestea, însă, după ce Finlanda a intrat în NATO, iar Suedia abia așteaptă să intre, conceptul pare iremediabil naiv, dacă nu și mai rău.
Dar și Elveția, țară care nu face parte din UE este neutră. Istoricii nu sunt de acord dacă neutralitatea elvețiană a fost adoptată oficial în 1515 sau în 1648, ori poate chiar chiar mult mai recent, în 1815. Asta explică și de ce Germania nazistă nu a avut niciodată intenția de a invada Elveția, deși în termeni militari ocuparea ei ar fi avut în aparență un mare interes strategic. Tocmai neutralitatea exemplară a Elveției a făcut să se implanteze la Geneva Societatea Națiunilor, precursoare a ONU.
Atașamentul guvernului de la Berna față de neutralitate include să nu trimită arme fabricate în Elveția în zone de război și nici să nu permită țărilor care au cumpărat anterior arme elvețiene să le re-exporte fără aprobare prealabilă. O astfel de autorizație a fost refuzată Spaniei și Germaniei, care doresc să trimită truse și muniții de fabricație elvețiană din arsenalele lor pentru a ajuta Ucraina să se apere de Rusia.
Există însă și alte tipuri de neutralitate, de facto, precum cea a Irlandei, statut pe care îl are încă de la independența din 1922, acum un secol! În realitate, statutul nu este legal codificat, Irlanda nu are o lege în acest sens, sau un articol de constituție, însă a decis să nu se alăture NATO. Spre deosebire însă de țările într-adevăr neutre, Irlanda participă la operațiuni militare ale Națiunilor Unite, ba chiar a trimis militari în cadrul forțelor conduse de NATO în Afganistan.
Neutralitatea irlandeză este așadar mai degrabă una din obișnuință, decât oficializată legal. Irlanda le permite cetățenilor săi să se angajeze în alte armate și să ia parte la conflicte.
AUTOR: Dan Alexe
