Politic

Maia Sandu, întrevedere cu Jānis Mažeiks: „Mizăm în continuare pe sprijinul și deschiderea țărilor UE în parcursul nostru democratic”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat astăzi cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks. Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru decizia Comisiei Europene de a recomanda statelor membre UE începerea negocierilor de aderare și a apreciat suportul pe care îl acordă UE țării noastre, îndeosebi în ultima perioadă.

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

Potrivit unui comunicat al Președinției, interlocutorii au discutat despre reformele în derulare, care vor accelera procesul nostru de aderare, dar și despre acțiunile care trebuie întreprinse până la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie, curent.

„Președinta a transmis Ambasadorului Mažeiks că mizăm în continuare pe sprijinul și deschiderea țărilor UE în parcursul nostru democratic, reiterând că aderarea la Uniunea Europeană este singura cale de a ne proteja libertatea, pacea și democrația, și de a ridica standardele de viață pentru toți cetățenii”, se mai arată în comunicat.

Amintim că pe 8 noiembrie Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să demareze negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina având în vedere rezultatele obținute, precum și eforturile de reformă aflate în curs de desfășurare.

Atât liderii europeni cât și autoritățile moldovenești au salutat decizia Comisiei Europene.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult