Maia Sandu comentează situația în care se află Mitropolia Moldovei: „Toată societatea trebuie să se unească, inclusiv biserica, pentru binele țării”
Biserica nu poate să stea într-o parte și să se prefacă că nu vede ce se întâmplă, iar războiul de agresiune al Moscovei împtriva Ucrainei i-a făcut pe toți să vadă realitatea. Este opinia președintei Maia Sandu în legătură cu scrisoarea Mitropolitul Vladimir adresată Patriarhului Kirill. În cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova, șefa statului a subliniat că „toată societatea trebuie să se unească, inclusiv biserica, pentru binele țării”.
„Întrebarea este evidentă: Cum poate biserica rusă să susțină războiul și uciderea oamenilor nevinovați? În aceste condiții, Biserica din Moldova nu poate să stea într-o parte și să se prefacă că nu vede ce se întâmplă. Până la urmă, biserica este aici pentru enoriașii din Republica Moldova și nu poate să stea în altă parte. Deci, așa cum simțim noi că vrem pace și noi credem în pace, și noi credem că hotarele tuturor țărilor trebuie respectate. Pentru mine aceasta a însemnat un element de apropiere de realitate”, a spus Maia Sandu.
Unitatea societății o să ne ajute pe calea integrării europene, mai susține președinta.
„Acum chiar nu se mai putea ignora această realitate și, chiar dacă nu pot să mă dau cu părerea și să dau sfaturi, noi trebuie să fim împreună. Toată societatea trebuie să se unească, inclusiv Biserica, pentru binele țării și pentru binele oamenilor acestei țări. Și binele nostru este pacea, binele nostru este posibilitatea să îmbunătățim nivelul de trai al oamenilor. Unitatea societății o să ne ajute și sper să avem această unitate pe calea integrării europene”, a continuat șefa statului.
Amintim că în luna septembrie curent, Înaltpreasfințitul Vladimir i-a expediat o scrisoare Patriarhului Kirill, care, la rândul său, își exprima nemulțumirea de felul în care Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este tratată de Biserica Ortodoxă Rusă.
Iar, pe 13 noiembrie, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, Pavel Borșevschi, și un grup de preoți din protopopiatul de Chișinău au cerut Mitropolitului Vladimir să înceapă procesul de aderare la Patriarhia Română. Fețele bisericești afirmă cu sunt nemulțumite de Patriarhul Moscovei, care, potrivit lor, a devenit un angajat politic, și sprijină războiul Rusiei în Ucraina.
În acest context, presa scrie că Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, a convocat pe 14 noiembrie o ședință cu toți protopopii și stareții de mănăstiri subordonați mitropolitului Vladimir, pentru a discuta situația în cadrul Bisericii.