Politic

Uniunea Europeană pregătește alocarea pentru Republica Moldova a 17 milioane de euro asistență macrofinanciară

Uniunea Europeană pregătește alocarea pentru Republica Moldova a 17 milioane de euro asistență macrofinanciară din totalul de 295 de milioane de euro sprijin financiar, anunțat la începutul anului, a declarat directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea în cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, într-un mesaj video la Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurat astăzi la Chișinău. Potrivit oficialului, 72,5 milioane de euro din totalul de 295 de milioane de dolari au fost deja transmise. La rândul său, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a menționat că, autoritățile de la Chișinău depun toate eforturile pentru a înlătura toate restanțele existente în vederea armonizării legislației naționale la cea europeană și îndeplinirea reformelor, Totodată, Mihai Popșoi a precizat că nu toate instituțiile reușesc ajustarea la standardele europene.

Deputații din Parlamentul European și Parlamentul de la Chișinău, membri ai Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, au discutat despre implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, dar și alte teme de actualitate pentru țara noastră, cum ar fi securitatea și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, Siegfried Mureșan, a menționat că integrarea țării noastre la spațiul comunitar nu este doar în interesul Republicii Moldova, dar și al Uniunii Europene.

„Cu cât Republica Moldova este mai sigură, mai stabilă, mai apropiată de UE, cu atât este mai bine pentru Uniunea Europeană. În ciuda provocărilor care există și la nivelul UE, am reușit să găsim soluții comune, am reușit să ajutăm Republica Moldova în ultimii ani, de la sprijinul financiar concret la diferite programe europene, fie că vorbim despre programele ce țin de piața unică europeană sau de programe de infrastructură. Suntem deciși să continuăm”.

La rândul său, Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, Mihai Popșoi, a declarat că Legislativul de la Chișinău monitorizează cu atenție sincronizarea legislației naționale la acquis-ul comunitar, precizând că unele instituții au restanțe în acest sens.

„Noi vom continua să le amintim colegilor noștri de la Guvern să sporească turațiile când vine vorba de armonizarea la aquis-ul comunitar, astfel încât să reducem din handicap, care s-a acumulat de ani buni când s-a făcut mai puțin pentru integrarea europeană și armonizarea legislației naționale. Nu doar să depășim acel deficit acumulat de mai mulți ani, dar să avansăm, așa încât negocierile să dureze mai puțin, dar nu în detrimentul calității procesului”.

Totodată, s-a discutat despre sprijinul financiar oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Aceasta în contextul în care la începutul anului Executivul Uniunii Europene a propus creșterea asistenței macro-financiare pentru țara noastră cu 145 de milioane de euro, însumând 295 de milioane de euro. Șeful Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea în cadrul Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, a menționat că asistența macrofinanciară de 17 milioane de euro este în proces de pregătire pentru a fi oferit Republicii Moldova.

„Reiterez că acum cel mai important este ca prietenii moldoveni, Guvernul să intensifice implementarea reformelor și să elimine cele trei elemente restante din condiționalitățile Comisiei Europene, care vizează reforma sistemului judiciar, lupta anticorupție și deoligarhizarea. Nu știm care va fi decizia Consiliului European privind lansarea negocierilor pentru aderare, dar sper că se va ține cont de recomandarea Comisiei Europene din 8 noiembrie. Cu toate acestea, pregătim alocarea a încă 17 milioane de euro. Și ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând”.

Precizăm că în procesul de pregătire a Rezoluției celei de-a XIV-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere RM - UE s-a precizat că această sumă nu va putea ajunge la Chișinău până la sfârșitul anului, deoarece nu au fost incluși în bugetul pentru 2023. În rezoluție se mai face referire la provocările economice și de securitate ale țării noastre în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Totodată, au fost menționate și restanțele privind îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene.

Autor: Anatol Caciuc

Citește mai mult