Social

Anca Dragu: Trebuie toți să facem toate eforturile pentru ca acest vis, aderarea la UE, să devină realitate

Începerea negocierilor pentru aderarea la UE este un moment unic pentru Republica Moldova și acesta nu trebuie ratat. Declarația a fost făcută de către guvernatoarea BNM, Anca Dragu, în cadrul podcastului „Dă sens banilor”. Guvernatorul BNM a menționat că experiența pe care o are în structurile europene de la Bruxelles, dar și experiența de la FMI o face „un profesionist foarte potrivit pentru acest moment”.

„Da, cunosc ce înseamnă parcursul din timpul aderării, dar și de imediat după aderare. Acest proces de aderare este unul, nu-mi place să spun greoi, dar este intens. Dar și satisfacția la capătul acestui proces este una uriașă și trebuie să spunem din capul locului: apartenența la Uniunea Europeană este garanția păcii, securității, garanția democrației și a prosperității. Sunt patru elemente extraordinar de importante și mă bucur că s-a creat această situație în care Moldova și moldovenii să fie în procesul de aderare și să facă diferența între a fi în interiorul UE sau în exteriorul UE. Să ne uităm la România și la ce ar fi însemnat în contextul actual ca țări ca România, Bulgaria, Țările Baltice de exemplu, să fi fost în afară – ar fi fost o situație destul de dificilă în contextul actual. (...) Este foarte important momentul pe care Moldova îl traversează acum. Această începere a negocierilor pentru aderarea la UE este un moment unic, este un moment la care nu speram acum câțiva ani și cred că trebuie toți să facem toate eforturile pentru ca acest vis, aderarea la UE, să devină realitate”, a menționat guvernatoarea BNM.

Anca Dragu a declarat că experiența ei în diferite structuri europene constituie un avantaj în activitatea sa de guvernator al Bănii Centrale.

„Experiența din procesul de aderare, experiența de la Bruxelles, dar și experiența de la FMI cred că mă fac un profesionist foarte potrivit pentru acest moment. (...) Pentru un guvernator care cunoaștere mecanismele de luare a deciziilor în UE este un avantaj clar. Știi care sunt capitolele de negocieri, cum se conduc negocierile, cine este important într-o negociere, cum poți administra presiunile la nivel intern și la nivelul negocierilor externe. Da, clar, cunoașterea acestui proces este un mare plus”, a spus Anca Dragu.

Un alt avantaj punctat de guvernatoare este faptul că nu are relații de rudenie în Republica Moldova, considerată „țara cumetrilor”

„Faptul că nu am relații de rudenie cu nimeni din Moldova este un avantaj cu siguranță. Moldova, fiind o țară cu o populație nu foarte numeroasă, e normal ca lumea să se cunoască, au fost colegi de școală, de facultate, au locuit în aceeași zonă, în același cartier, în același sat, dar faptul că eu vin din afară într-adevăr cred că dă un fel de distanță egală față de toți”, a mai spus Anca Dragu.

Amintim că, la 22 decembrie 2023, Anca Dragu a fost numită cu votul a 58 de deputați în funcția de guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, președintă a Consiliului de supraveghere și a Comitetului executiv al BNM, pe un termen de șapte ani.

Anca Dragu a activat peste 15 ani la Banca Națională a României și la Fondul Monetar Internațional, iar între 2013 și 2015, ocupă postul de analist economic în cadrul Comisiei Europene, post la care renunță pentru a ocupa fotoliul de ministru al finanțelor publice în Guvernul Dacian Cioloș. În anul 2020 a fost aleasă președintă a Senatului României.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult