Social

Certificatul de operator aerian al Air Moldova, revocat de Autoritatea Aeronautică Civilă

Compania Air Moldova a rămas fără certificatul de operator aerian, fapt care înseamnă că nu mai are statut de operator aerian și că este privată de dreptul de a opera zboruri comerciale, informează într-un comunicat Autoritatea Aeronautică Civilă. Potrivit sursei, operatorul aerian nu întrunește cerințele minime pentru deținerea acestui document, motive care au stat la baza revocării certificatului. Decizia a fost aprobată marți, 20 februarie.

Anterior, Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat temporar certificatul de operator aerian, pentru o perioadă de 6 luni, acordând termen maxim prevăzut de Codul aerian, pentru identificarea unei aeronave care ar putea fi utilizată în transporturile aeriene și inclusă în AOC.

La expirarea perioadei de 6 luni, în conformitate cu prevederile Codului Aerian, art. 15, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil, revocarea AOC a fost inevitabilă. Autoritatea Aeronautică Civilă a dat dovată de deschidere, invitând de fiecare data la ședințele comisiei, reprezentanții Air Moldova, invitații care nu au fost onorate”, informează reprezentanții AAC.

Revocarea certificatului prevede că Air Moldova nu mai are statut de operator aerian, fiind privată de dreptul de a opera zboruri comerciale (operațiuni de transport aerian comercial).

Astfel, dacă compania va dori să reia zborurile, aceasta poate iniția un nou proces de certificare, în vederea obținerii certificatului de operator aerian, în conformitate cu reglementările naționale.

Amintim că pe parcursul anului 2023, compania Air Moldova a început masiv să-și suspende zborurile. Problemele cu care se confruntă Air Moldova au ajuns în vizorul autorităților, dar și a societății civilie.

Prim-ministrul Dorin Recean a afirmat că „Air Moldova a fost fraudată de către grupul Șor”.

Citește mai mult