Dorin Recean: Republica Moldova poate deveni membră a UE până în 2030
Republica Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene (UE) până în 2030. Asta a declarat premierul Dorin Recean, în debutul ședinței Cabinetului de miniștri. Totodată, prim-ministrul a precizat că sunt capitole la care autoritățile au de muncit în următorii ani.
„Avem cinci ani și jumătate ca să construim servicii medicale, educaționale, servicii sociale, infrastructură, energetică, mediul de afaceri conform standardelor europene. Până pe 20 octombrie toată societatea trebuie să ne determinăm în ce direcție mergem și dacă vrem să construim în bunăstare și pace la noi acasă”, a declarat Dorin Recean.
Ca retorica politică a Republicii Moldova să fie convingătoare este nevoie de determinare în negocierile pe capitole cu Uniunea Europeană, a subliniat fostul ministru român al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, pentru Moldova 1. Potrivit lui, misiunea țării noastre este de a convinge liderii europeni că deciziile luate în cadrul negocierilor sunt de durată și nu pot fi modificate în funcție de schimbările politice, iar România va sprijini Republica Moldova în acest proces, oferind expertiză și mediere cu partenerii externi.
„Este extrem de important ca în zona politică din R. Moldova să arate în primul rând determinare. Nu numai negociere efectivă la capitolul de integrare, dar și în ceea ce privește implementarea în Parlament a pachetelor de legi esențiale. Și în al doilea rând – predictivitate, angajamentul pe termen lung, nu neapărat o opțiune politică de moment”, a spus Cristian Diaconescu.
Și ex-ministrul de Externe al României, Titus Corlățean, a precizat că direcția aleasă de țara noastră este una bună, însă sunt multe lucruri de făcut.
„Tendința este foarte bună și asta este direcția corectă. Chiar dacă s-au început în mod oficial, formal negocierile de aderare, procesul de reforme interne în Republica Moldova, procesul de încorporare aquis-ului comunitar în legislația, practica instituțională în mentalitățile din societatea din Republica Moldova trebuie să continue de o manieră constantă și foarte serioasă”, susține Titus Corlățean.
Republica Moldova și Ucraina au început negocierile de aderare în timp record, de numai doi ani de la depunerea cererilor de aderare, pe fundalul războiului din Ucraina, provocat de invazia rusă din februarie 2022. Marți, pe 25 iunie, cele două țări au deschis oficial negocierile de aderare, dar potrivit multor surse diplomatice europene, negocierile propriu-zise, pe capitole, vor începe anul viitor, după încheierea Președinției Ungariei la conducerea Uniunii Europene.