"Actriță", "zeiță", “doctoriță”: despre feminizarea și diminutivizarea forțate haotic în vocabular
Ne amintim cu toții de ridicolul inițiativei acelor feministe extremiste americane care cereau înlocuirea silabei -man din woman, pentru că înseamnă în engleză "bărbat". Culmea amuzamentului este că etimologic "woman" chiar vine de la o expresie care conținea cuvântul man = om. (De la: wifman - plural wifmen - „femeie, servitoare”, un compus din wif „femeie” + bărbat „ființă umană” - în engleza veche folosit cu referire la ambele sexe.)
La fel se întâmplă și cu unele feministe extremiste din România, care cred că luptă împotriva "patriarhatului" (nu și a "Patriarhiei", pentru că în mod paradoxal unele chiar se declară creștine), încercând să pocească limba. Am fost astfel întrerupt grosolan într-o dezbatere privată, pe teme filozofice, de o asemenea militantă excesivă, care mi-a atras atenția că - după ea - n-ar trebui să folosesc cuvântul "doctoriță", căci este un diminutiv înjositor.
Puțin contează că discuția se ducea într-un context care n-avea nicio legătură cu feminismul, militanta respectivă m-a întrerupt ca să-mi atragă atenția că trebuie să spun "doctorul Maria" sau "doamna doctor Maria", nu "doctorița”.
Sunt eu însumi, cum obișnuiesc să spun -- în glumă, desigur, precizez prudent, căci asemenea ființe nu au umor -- un "macho feminist", așa că mi s-a întâmplat deseori să militez pentru feminizarea multor nume de funcții și meserii. Eu spun astfel: "ministră", "președintă" și "directoare", însă în cazul "doctoriței" nu este câtuși de puțin vorba de un diminutiv sau de un termen de batjocură.
Despre diminutive și despre feminizarea neterminată și haotică a vocabularului limbii am mai scris în această rubrică. Gramatical și semantic, e de neînțeles de ce nu spunem „ministra” sau „președinta”. Nimic în română nu s-ar opune să spunem sistematic ministră atunci când e vorba de o femeie. Că dacă îi zici ministru când ea e femeie, ai să spui oare atunci: „Ministrul e gravidă”?
Cât despre diminutive, într-adevăr am luat particula diminutivală -ț- cu care formăm mămăliguță, cărniță și ciorbiță, din proto-slavă, unde o parte majoră a vocabularului era constituită de diminutive în ț/ц, care astăzi nu mai apar deloc ca diminutive: отец (tată), месяц (lună), солнце (soare), овца (oaie), яйцо (ou), сердцe (inimă) etc., toate acestea au fost odinioară enervante diminutive în ț/ц. Iar astăzi nici nu se poate spune altfel.
Atât de multe ț-uri de diminutiv are lexicul de bază al limbilor slave, înecând vocabularul comun, încât vorbitorii de azi nici nu-și dau seama că сердцe (serdțe, srțe etc.), inima, e de fapt inimioara, ca și солнце, soarele, diminutivare împinsă chiar la extrem, pentru că noi nici nu putem forma un diminutiv de la „soare”, ba chiar nu vedem vreo rațiune de a o face.
Tendința nu se limitează însă la limbile slave și la olandeză. Chiar și multe cuvinte din fondul lexical cel mai intim al limbii române, venite din latină, precum ochi și ureche, vin de fapt din diminutive latinești (oculus și auricula).
Dar acest sufix "-iță" din “doctoriță” coincide doar sonor cu celălalt sufix "-iță", care vine din slavonă și care e într-adevăr diminutival, precum în fată > fetiță sau casă > căsuță. În tot la fel de multe cazuri el este însă o simplă marcă a femininului, coborând prin latină din greaca veche, din sufixul de feminin -issa. La urma urmei nu este nimic insultător sau peiorativ în termenii "actriță" și "zeiță", care au același sufix "-ița" ca și “doctorița”.
Este sufixul englezesc -ess din “doct(o)ress” (doctoriță sau chiar vrăjitoare) sau Empress (unde româna are forma, tot veche, în -easă = Împărăteasă). Sau să amintim volumul de povestiri al lui John Updike: “The Bulgarian Poetess” (“Poetesa bulgară”, 1964).
Cât despre “iță” în numele de funcții, nimeni nu găsea în satul meu, în copilărie, să zică “primărița”. Ar fi fost de un ridicol absolut să auzi pe cineva vorbind de “primarul Maria” (din nou = “primarul e gravidă” etc.).
Așa încât -- iată încă un exemplu care ne arată că trebuie să lăsăm limba în pace, deoarece prea multă reglementare absurdă riscă să ne atragă mânia Minervei -- “zeița” înțelepciunii și “actrița” soartei -- și să avem nevoie după aceea de o “doctoriță”.
Autor: Dan Alexe
