Prognozele BNM: Seceta și scumpirea energiei vor determina creșterea inflației în 2025 cu 5,3 la sută
Prețurile medii de consum au crescut cu 0,2% în luna iulie față de luna iunie. Cel mai mari creșteri se atestă la serviciile medicale și cele de alimentare cu apă și de canalizare. S-au scumpit și produsele alimentare, cum ar fi ouăle, legumele și fructele. Majoritatea oamenilor cu care am stat de vorbă ne-au spus că nu fac față scumpirilor, mai ales că veniturile rămân aceleași.
„Suntem cinci într-o familie. Ca să cumpărăm zece ouă, eu trebuie să dau 30 de lei. Din zece ouă, trebuie să dau la fiecare câte două. Credeți-mă că nu este corect la unui copil dimineața să-i dai numai cele două ouă și să-i spui că azi mâncăm ouă că sunt 30 de lei, dar mâine și poimâine n-am să am posibilitatea să-ți cumpăr aceste zece ouă pentru că ele sunt 30 de lei. Ca să cumpăr mai mult, trebuie să scot din buzunar o sută de lei. Dar o sută de lei pe zi... asta eu doar la ouă mă refer, în afară de pâine, lapte și tot ce este necesar. Cred că este foarte costisitor să trăiești în Moldova”.
„Cu 2500 de lei pensia, sigur că o simțim. Tare încă. - Adică nu vă ajunge pensia pentru produse alimentare, pentru facturi? - Iată numai pe leacuri am dat acum 1200 de lei”.
„Caut ceva mai ieftin, mai convenabil pentru buzunarul meu. Lucrăm și eu și soțul, dar majoritatea salariului pleacă pentru produsele alimentare”.
„Inflația crește și e un lucru obișnuit să crească și prețurile, dar alta e problema, că veniturile cam stau pe loc.”
Experții în economie susțin că cetățenii sunt direct afectați de inflație. În condițiile în care veniturile nu cresc, puterea de cumpărare a oamenilor scade.
„Dacă cu o sută de lei cumpăra un anumit coș de consum, acum având o inflație de 4,2 de la începutul anului, înseamnă că o sută de lei nu mai sunt o sută de lei, dar sunt 90 de lei și 40 de bani. Adică puterea de cumpărare a acestor bani a scăzut”, susține Marin Gospodarenco.
Creșterea inflației a fost influențată de mai mulți factori, a declarat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, care a prezentat al treilea raport din acest an asupra inflației.
„Prognoza actuală a inflației față de cea din raportul asupra inflației publicat în luna mai 2024 a fost revizuită în sens descendent pentru a doua jumătate a anului curent și în sens ascendent pentru trimestrul al doilea până în trimestrul 2025, până la începutul anului 2026. Majorarea prognozei actuale în raport cu cea anterioară este determinată în principal de următorii factori. Impactul condițiilor secetoase din vara anului curent asupra prețurilor alimentare în prima jumătate din anul 2025, o prognoză superioară a prețurilor externe la energie pentru întreaga perioadă comparabilă”.
Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, inflația medie în acest an va fi de 4,7 procente, iar anul viitor va ajunge la 5,3 la sută. Valoare maximă va fi atinsă în primele trei luni ale anului viitor și va constitui 6,4 procente.