Corespondență Dan Alexe // Bulgaria vs. Macedonia: o nouă criză în Europa
„Renașterea”, partidul extremist bulgar plasat pe locul trei la alegerile parlamentare din octombrie 2024, a anunțat revendicări teritoriale inspirate din programul lui Donald Trump: „vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”. „Îl susținem pe Trump pentru Canada și Canalul Panama și vrem Macedonia și sudul Basarabiei pentru Bulgaria”, a scris, joia trecută, partidul Vazrajdane („Renașterea”) pe contul de Facebook al formațiunii.
O asemenea declarație este departe de a putea ameliora relațiile Bulgariei cu Ucraina, dar și cu Uniunea Europeană, ca să nu mai vorbim de Macedonia vecină, țară candidată la UE, cum sunt de asemenea Ucraina și R. Moldova.
Bulgaria vs. Macedonia
În Balcani nu e niciodată timpul pierdut pentru un solid conflict etnic. Când credeai că s-au epuizat toate subiectele posibile de dispută, iată că revin în forță vechile revendicări ale Bulgariei față de Macedonia („de Nord”), cum trebuie să i se spună acum de către cine vrea să fie corect politic.
Din 2019 încoace, Macedonia („de Nord”), care și-a rezolvat atunci, după un sfert de secol, conflictul cu Grecia în chestiunea numelui țării, ar fi trebuit să primească, din partea Comisiei Europene, o dată potențială la care să poată începe negocierile de aderare la UE, așa cum s-au petrecut lucrurile și cu Albania, Serbia sau Muntenegrul.
Iată însă că Bulgaria este cea care se opune acum sistematic începerii negocierilor, dând peste cap speranțele tinerei republici multietnice cu capitala la Skopje. Bulgaria a trimis un memorandum celorlalte 26 de țări din UE, în care spune că se opune începerii negocierilor cu Skopje, până când guvernul de acolo nu va recunoaște identitatea bulgară a populației țării... căci Bulgaria nu le recunoaște macedonenilor o identitate aparte și insistă că aceștia ar fi bulgari.
Asta a surprins cu atât mai mult în celelalte capitale, cu cât Bulgaria a fost prima țară care a recunoscut independența Macedoniei, în 1991. Asta — spre deosebire de Grecia, care obiecta împotriva numelui țării. Grecii nu au avut însă probleme cu recunoașterea națiunii și a limbii slavilor macedoneni. Bulgaria, în schimb, a făcut invers: a recunoscut imediat independența Macedoniei iugoslave, dar nu recunoaște nici astăzi existența națiunii sau a limbii macedonene. Pentru bulgari, macedonenii sunt doar bulgari (așa cum vreme de trei sferturi de secol, sârbii i-au considerat sârbi superficial bulgarizați).
Așa încât, memorandumul bulgar adresat celorlalte 26 de țări din UE spune că Macedonia nu poate să înceapă negocierile de aderare până când populația sa slavă macedoneană nu își recunoaște identitatea... bulgară.
Nu este nici un fel de cinism în a spune că în ultimele două decenii strategiile de viitor ale Macedoniei s-au limitat la a supraviețui. Macedonia este o țară care inițial nu a vrut să fie independentă, tocmai pentru că liderii ei politici se temeau că acest conglomerat etnic, lăsat singur în mijlocul vecinilor greci, albanezi și bulgari ostili, nu va fi viabil. Cel mai important pentru Macedonia în viitorul apropiat este să poată fi recunoscută pe deplin de către vecini și să poată adera la principalele instituții euroatlantice: Uniunea Europeană și NATO.
Bulgarii și „trădarea” lui Gheorghe Dimitrov
Pentru bulgari, fostul premier Gheorghe Dimitrov (cel cu bulevardul din București), arestat și achitat în procesul incendierii Reichstagului (1933) și care avea să conducă Internaționala Comunistă până în 1943, ei bine Gheorghe Dimitrov era un trădător pentru bulgarii de azi. El e cel care a recunoscut Macedonia iugoslavă, după război. Ba mai era și protestant (sau cel puțin din părinți protestanți). Și tot în acei ani negociase el cu Tito unirea Bulgariei cu Iugoslavia, într-o federație balcanică. Noroc că în 1948 Tito avea să se certe iremediabil cu Stalin, iar Dimitrov avea să moară misterios și providențial în spitalul din Moscova unde mersese să se trateze.
Este evident că Bulgaria, membră în UE, poate bloca pe termen nedefinit negocierile de aderare ale Macedoniei, la fel cum micuța Slovenie a blocat ani de zile aderarea Croației din pricina disputei pentru câțiva metri pătrați de ape teritoriale în golful Piran. Pe scurt, astăzi Bulgaria spune că Macedonia nu poate începe negocierile cu UE câtă vreme nu recunoaște că este o Bulgarie mai mică.
Evident, macedonenii ar putea argumenta, la rândul lor, că deoarece sfinții Chiril și Metodiu veneau din Macedonia istorică, din regiunea Salonicului, și că limba slavonă veche, slavona de biserică, este bazată pe limba vorbită între Salonic și lacul Ohrid, se poate la fel de bine spune că Bulgaria ar fi o Macedonie mai mare. Doar că Skopje nu e deloc în postura de a se juca cu asemenea subtilități culturale și istorice.
Dincolo de faptul că Bulgaria se arată astfel a fi ultima țară cu revendicări naționaliste din Balcani, rămâne și detaliul baroc-amuzant că principalul partid naționalist din Bulgaria, BMRO, nu este altul la origine decât macedoneanul VMRO (Organizație Internă Revoluționară Macedoneană), mult temuta organizație teroristă interbelică, gruparea de anarhiști revoluționari slavi balcanici care l-au asasinat nu doar pe premierul Bulgariei Aleksandr Stamboliski (1923), dar și, un deceniu mai târziu, pe regele Iugoslaviei Alexandru I, omorât în 1934 la Marsilia.
În sfârșit, să mai spunem că în imnul național al Macedoniei, unul din cei patru eroi cântați acolo este un aromân: Pitu Gule (erou al revoltei „Ilinden”, din Kușevo, în august 1903), iar Macedonia rămâne o țară atât de bizară și atât de amestecată etnic și cultural, încât ea nu numai că este un simbol al Balcanilor în general, dar a intrat și în vocabularul universal. Astfel, în franceză, o salată de fructe sau de legume, în care se amestecă orice, se numește o... „macedonie”.
