Apă tehnică la robinetele din Ceadîr-Lunga. Disputa pentru rețelele de apă se agravează
Autoritățile locale și raionale din Ceadîr-Lunga se judecă pentru proprietatea rețelelor de apă și canalizare. Procesul are loc de mai mulți ani, iar în prezent, dosarul se află la Curtea de Apel Comrat. Între timp, stația de epurare construită din banii partenerilor externi este inactivă, iar locuitorii orașului Ceadîr-Lunga au la robinet doar apă tehnică.
Primăria și Consiliul Raional Ceadîr-Lunga încearcă încă din 2015 să împartă rețelele de apă și canalizare în instanțe. Până în 2012, acestea erau în proprietatea orașului. În acel an, însă, autoritățile din Găgăuzia au primit bani de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru construcția rețelelor de canalizare, care tot atunci au ajuns în gestiunea autorităților raionale.
„Suntem singura primărie care nu-și poate administra rețelele de apă și canalizare. Astfel, noi nu putem ajusta tariful. De asemenea, nu cunoaștem ce se întâmplă cu rețelele de apă și canalizare care sunt în oraș”, a explicat primarul orașului Ceadîr-Lunga, Anatoli Topal.
Locuitorii colectează apă potabilă de la izvoarele aflate în diferite zone ale orașului din motiv că la robinet este tehnică. Pe rețelele de socializare au fost plasate mai multe imagini de către localnici care se plâng de calitatea proastă a apei.
„La noi acasă apa nu este de calitate și suntem nevoiți să aducem. La bătrânețe nu e chiar bine”, susțin localnicii.
Problema privind apa potabilă poate fi rezolvată cu ajutorul stației de epurare, care se află în gestiunea administrației raionale. A fost construită cu sprijinul financiar din partea Turciei la mijlocul anilor 2000, dar nu a fost pusă în funcțiune niciodată din cauza cheltuielilor mari.
„Cea mai corectă ar fi returnarea rețelelor în proprietatea orașului. Pentru că, în calitate de administratori, vom putea atrage proiecte. Este cel mai mare plus că putem atrage proiecte. Acum vorbim despre punerea în funcțiune a acestei stații. Nimeni nu cunoaște ce fel de stație este. A fost construită în anul 2006”, a mai adăugat Anatoli Topal.
Echipei noastre de filmare i-a fost interzis accesul pe teritoriul stației de epurare. Președintele raionului Ceadîr-Lunga, Natalia Șoșeva, a refuzat să comenteze situația creată, dar a promis că o va face după ce Curtea de Apel va pronunța decizia. Următoarea ședință de judecată este programată pentru luna octombrie.