Corespondență // UE și R. Moldova în mijlocul unui complex joc geopolitic
Majoritatea decidenților UE nu știu nici astăzi că în Republica Moldova se vorbește limba română. Sigur, am putea fi indignați și să găsim asta de o incultură crasă, dar să nu uităm că până și Obama credea că există o limbă austriacă, neștiind că acolo se vorbește germana... sau câtă lume crede că turcii sau iranienii sunt un fel de arabi.
Republica Moldova a părut o ciudățenie o vreme. O lungă serie de Comisari Europeni, inclusiv cei ai extinderii UE, care au contact direct cu țările candidate, începând cu germanul Günter Verheugen și austriacul Johannes Hahn și până la actualul șef al diplomației europene, spaniolul (catalan) Josep Borrell, nu și-au dat osteneala să învețe cum se pronunță numele capitalei Republicii Moldova, pronunțând [Cișino] sau în orice alt mod le venea. Asta pentru că extinderea UE e un proces geopolitic, mai degrabă decât unul bazat pe afinități lingvistico-culturale și istorice.
Dovada: Turcia beneficiază de statutul de candidat de câteva decenii deja și se află într-un permanent proces de negociere a aderării, pe când Georgia creștină și-a văzut suspendat anul acesta statutul de candidat pe care îl au Republica Moldova, Ucraina și cinci țări din Balcani, dar și… Turcia.
Că e vorba de geopolitică mai întâi ne-o arată și procesul prin care Moldova a început să se apropie de Europa. A fost una din cele șase țări ex-sovietice ale defunctului Parteneriat Estic, alături de Ucraina, Bielorusia și cele trei țări din Caucaz: Georgia, Armenia, Azerbaidjan, însă nu România a fost unul din inițiatorii acestei inițiative a Parteneriatului Estic, ci Polonia, Suedia și Țările Baltice.
Apropierea de Europa a adus moldovenilor libertatea de circulație și de lucru în Occident și a declanșat o reformă în profunzime a sistemului juridic și politic, precum și a întregii societăți moldovene. Funcționează apoi un Acord de comerț liber, iar Moldova, beneficiind de statutul de candidat, are acum acces la fonduri suplimentare de preaderare.
Tot așa, o proporție importantă de moldoveni au căpătat și cetățenia română, ceea ce îi face automat cetățeni ai UE. Cu totul, procesul integrării europene aduce numai beneficii, în ciuda eforturilor Rusiei de a submina acest proces, precum și a existenței unor mișcări „eurosceptice", cu legături mai mult sau mai puțin vizibile cu Moscova.
Negocierile cu UE în vederea aderării vor dura mulți ani
Republica Moldova a primit statutul de “Candidat” la UE în luna iunie a anului 2022, împreună cu Ucraina. Imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, Comisia Europeană a cerut Chișinăului ca, într-un prim pas pe drumul spre deschiderea negocierilor în vederea aderării, să îndeplinească nouă condiții legate de statul de drept.
Principalele erau: — reforma justiției; combaterea corupției la toate nivelurile; lupta împotriva criminalității organizate; și — nu în cele din urmă: creșterea implicării societății civile în procesele decizionale de la toate nivelurile.
Până acum, Chișinăul a luat măsuri decisive în șase din cele nouă puncte cerute și impuse. Acordarea statutului de țară candidată a servit în mod limpede drept accelerator. Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați din Ucraina, comparat cu masa populației. Apoi, în 2023 Moldova a găzduit întâlnirea la vârf a țărilor din Comunitatea Politică Europeană.
Moldova prezintă o creștere economică anuală de 3,1%. Are însă un mare deficit la exporturi. Statul are în continuare o mare influență în chestiunile economice, inclusiv în sectoare cheie precum telecomunicațiile, energia și transportul, domenii în care statul este cel care fixează prețurile. Multe asemena mari întreprinderi funcționează în pierdere și ar trebui privatizate. Sectorul financiar este însă stabil, grație reformelor adoptate anterior. Piața muncii rămâne afectată de numărul mare de oameni care lucrează în străinătate.
Anul trecut, Comisia Europeană, dar și Parlamentul UE, au recomandat începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, însă acest lucru se va face numai „la pachet” cu negocierile duse în paralel de Kiev cu UE, ceea ce ar putea încetini totul.
Deși anul țintă este dat ca fiind 2030, acele negocieri pot însă dura chiar și un deceniu. Drumul spre UE rămâne încă lung. Nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, iar teoretic chiar decenii și pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia dintre țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este unul extrem. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE acum 60 de ani: în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005. Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact în același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră în UE începând din 2013.
Autor: Dan Alexe
