O samă de cuvinte// August 31: de ziua (mult englezitei) limbi române
Se știe, ca un lucru foarte important simbolic: sărbătoarea de azi, Ziua Limbii Române, a pornit de fapt din Republica Moldova. Ziua Limbii Române este sărbătorită în România începând din 2013, pe 31 august, însă în Republica Moldova se sărbătorește încă din 1990, înainte de independența țării, proclamată pe 27 august 1991.
Între timp, s-au schimbat multe în limbă. Calea pe care o ia româna de azi a devenit, la mulți, una de infantilizare și colonizare culturală (americanizare) a vorbitorilor. De Ziua Limbii Române, să spunem așadar câteva cuvinte despre valul de englezisme, despre americanizarea abuzivă și în ritm accelerat a limbii, împinsă de informatică, de internet și computere.
Încă de la începuturile informaticii și ale răspândirii în masă a computerelor, eu am găsit trist și revoltător felul în care terminologia englezească americană a fost împrumutată masiv în română.
Sigur, cei din Republica Moldova mai au încă niște rusisme, dar în România englezirea a fost masivă și cvasi-totală încă din start. (Asta cu toate că bucureștenii, care râd în general de orice accent regional — și îl au ca țintă principală pe cel moldovenesc, în ciuda faptului că și bucureștenii vorbesc la rândul lor cu un accent și o pronunție proprie, de pildă: — <a căzut [“dă pă”] masă> în loc de: “de pe”.)
Americanizarea forțată
Acolo unde alte limbi, franceza de pildă, au tradus foarte natural mouse prin “souris” și hard disk prin “disque dur”, româna a preluat englezismele în bloc. În loc să pui ceva pe “birou”, pui pe “desktop”. Și totuși, nu ar fi fost nimic ridicol să spui șoricel, în loc de maus. Nici nu știi ce plural să-i dai: “mauși” sau “mausuri”? Până și rusa îi zice șoarece, мышь, iar în bulgară e мишка, șoricel. Șoarece sau șoricel peste tot. De ce… româna a vrut maus.
Ar fi fost oare ridicol “șoarece” sau “șoricelul”? Câtuși de puțin… Cu ce e mai ridicol decât “broasca” de la ușă? Nimeni, absolut niciun vorbitor nu mai face vreo asociere între mecanismul cu cheie al ușii și batracianul din baltă. Spunem “broască” în mod natural. Iar bârnele din tavanul unei case se numesc “căpriori”, dar nimeni nu se gândește la rumegătoarele din pădure. Puteam așadar spune "șoarece" sau “șoricel" în loc de “maus”.
Oameni și broaște
De unde vine “broasca” de la ușă? În contactul cu slavii din sud, țăranii români s‑au întâlnit la bulgari și sârbi cu micul mecanism al capcanei, numită metaforic de aceia „broască“ (жаба, jaba) sau „broscuță“ (жабка, jabka) prin felul în care se deschide și se închide brusc gura capcanei, precum cea a unei broaște.
Imaginea asta a fălcilor care se închid și se deschid e atotprezentă la slavii din sud, de aceea și astăzi, la bulgari, în tabloul de bord al mașinilor cutia aceea a mănușilor, a tartinelor (sau pistolului, în filme) se numește tot broscuță, жабка, jabka.
De la imaginea capcanei care se închide brusc ca gura broaștei, жабка, jabka, au făcut românii expresia „a lua cu japca“. A lua brusc, a smulge hăpăind. Dar când au învățat să pună o încuietoare la ușă, ceva mecanic, tot o жабка, românii doar l‑au tradus pur și simplu: broasca. De aceea aveți broască la ușă. Cineva, demult, a văzut o încuietoare și o capcană la bulgari, жабката, sau la sârbi, жабка, a întrebat cum se numește și a fost lămurit. Broasca! N-ar fi fost așadar nici o problemă cu șoricelul.
La fel a fost și cu site, luat inutil din engleză. Exista deja românescul sit (din francez, site): sit arheologic, sit nuclear, peisaj încântător etc. Nu, a trebuit să luăm englezescul site, pronunțat sait, de nici nu știi, iarăși, cum să-i scrii pluralul: saituri, site-uri, siteuri?
Englezirea sintaxei
Pe Facebook-ul românesc, chiar și Creează o postare pentru What’s on your mind, sau cum îi zice ăleia în engleză, sună ca naiba. Postează ceva ar fi sunat mult mai firesc. Dar ce e fascinant la limba asta nouă englezită a noastră este că își modifică și sintaxa. Nu doar că preia adverbe din engleză, de genul evăr: cea mai mișto postare evăr (ba chiar am văzut cel mai mișto post al tău ever), sau termeni engleziți inutili (spusesem de site, dar întotdeauna eu m-am bătut împotriva lui card: căci aveam carte de identitate, de muncă etc., dar acum avem card de bancă), însă vedem modificarea sintaxei prin folosirea inutilă a pronumelui personal. Îmi amintesc și acum momentul când am realizat asta: atunci când am văzut Bucureștiul împânzit cu reclama unei bănci: Primește cardul tău! transpusă limpede și vizibil din englezescul Get your card!
Așa a pornit chiar și în literatura de azi, de la engleză, unde pronumele personal e obligatoriu în conjugarea verbului, insuportabila manie de a folosi sistematic pronumele personal narativ chiar când personajul descris este singur în peisaj iar cititorul știe ca e singur: „El s-a așezat…. El a luat… El a băgat în gură”… deși știm că personajul e singur în cameră. Altfel zis, moda de a nu mai folosi pronumele atone: în loc de „primește-ți pedeapsa”, se scrie azi „primește pedeapsa TA” etc… Din nou și pentru a încheia (provizoriu), n-ar fi fost nimic ridicol în a spune discul dur în loc de hard-disk.
Dar uite așa, a trebuit să ne resemnăm, căci două generații au crescut în felul ăsta, cu acest vocabular hibrid... Putem doar să ne consolăm că la fel a fost și cu franțuzirea profundă în sec. al XIX-lea. La urma urmei, cum am mai spus, româna e singura limbă care a luat din franceză și un adverb precum "deja", intrat până și în limbajul țăranilor… de te întrebi cum ziceau cronicarii înainte.
Autor: Dan Alexe
