Corespondență // O samă de cuvinte: Dumnezeu vrea să respecți acuzativul
Dumnezeu vrea să respecți acuzativul... glumesc, desigur, dar în româna vorbită de ambele părți ale Prutului, multă lume vorbește fără a folosi acea particulă "pe", care pusă înaintea cuvântului indică acuzativul, Mulți zic așadar: — Tipul pe care ți l-am arătat. — Cartea care-am citit-o. — Clientul ăla care-am strigat după el, că-și uitase geanta, etc…
E interesant că și ebraica modernă a trecut printr-o dilemă similară cu marca acuzativului pe complementul direct, care e pusă tot înaintea cuvântului.
Într-adevăr, părintele fondator al lui Ereț Israel, Ben-Gurion, lingvist amator ca mai toți cei din generația lui care au reînviat limba ebraică, propusese să fie abandonată greoaia particulă “et” (אֵ֥ת) care marchează acuzativul. Un fel de “pe” românesc. Să se spună, așadar, și în ivrit, ca în româna vorbită, ceva echivalent cu “cartea care am citit-o” sau “tipul pe care ți l-am arătat”.
Din fericire, propunerea lui pragmatică și care ar fi simplificat limba a fost respinsă cu indignare și înverșunare de puriști și, mai ales, de cei foarte credincioși. Asta pentru că acel “et” ( אֵ֥ת) de acuzativ este atotprezent în Tora, în textul ebraic sfânt, ba chiar încă din primul verset, căci scrie Moise, acolo la Bereșit, în Cartea Facerii:
בְּרֵאשִׁ֖ית בָּרָ֣א אֱלֹהִ֑ים אֵ֥ת הַשָּׁמַ֖יִם וְאֵ֥ת הָאָֽרֶץ
Bereșit bara Elohim et ha-șamaim ve et ha-areț.
Adică, în Biblie: La început a făcut Dumnezeu cerul (et ha-șamaim, cerurile de fapt, căci este un dual) și pământul (et ha-areț).
Acum, ce remarcăm? Ce atât cerul cât și pământul au în față o particulă, אֵ֥ת, et, marca de acuzativ. Dumnezeu a făcut et ha-șamaim și et ha-ereț.
Acel et funcționează ca pe în română. Adevărul este că pare o înfloritură inutilă. Fraza ar funcționa și fără acel אֵ֥ת, et, prin simpla poziție a cuvintelor în propoziție, înțelegându-se foarte bine dacă am spune:
בְּרֵאשִׁ֖ית בָּרָ֣א אֱלֹהִ֑ים הַשָּׁמַ֖יִם וְהָאָֽרֶץ
Bereșit bara Elohim ha-șamaim ve ha-areț.
La început (be-reșit) a făcut (bara) Dumnezeu (Elohim, un plural de fapt) cerul (ha-șamaim) și pământul (ha-areț). Mergea și așa, sigur, și era mai simplu. Dar ebraica biblică vrea neapărat acel et de acuzativ, așa că spunem: ET-ha-șamaim va ET-ha-ereț.
Cartea PE care am citit-o, așadar.
Le-a fost ușor evreilor să păstreze marca acuzativului, pentru că e vorba lui Dumnezeu în Biblie, care nu poate fi schimbată. Dacă Moise a scris cu ET / אֵ֥ת, pentru că așa i-a grăit Domnul pe Sinai, nu modificăm noi limba cum vrem.
Dar românul flenduros n-are păs pentru limba PE care-o vorbește, deși aceea e de fapt limba care ÎL vorbește pe el.
(P:S: Și, desigur, chiar vorbind corect gramatical și folosind acel “pe” ante-pus (prepus !), mai amâne și problema accentului, căci dacă vorbim cu accent bucureștean (deși locuitorii capitalei României pretind că ei nu au niciun accent și că româna curată e cum vorbesc ei) și zicem ca bucureștenii <pă>: “cartea pă care-am citit-o”, s-ar putea atunci să dorim ca vorbitorul să nu mai grăiască așa “corect” și să nu mai auzim “pă masă” și “dă pă jos” (adică “de pe jos”).
Bucureștenii râd de moldovenii care spun “di pi jos”, dar cu ce este mai corect și frumos să pronunți <dă pă> decât
Logosul nu este fericit nici atunci, dar probabil s-a resemnat de mult cu haosul lingvistic românesc…
Autor: Dan Alexe
