Corespondență // Roata Norocului: pot oare niște cetățeni aleși la întâmplare să guverneze mai bine decât aleșii?
Roata Norocului: pot oare niște cetățeni aleși la întâmplare să guverneze mai bine decât politicienii aleși după sistemele tradiționale? Roata Norocului (La Roue de Fortune) este una din cele mai importante și exotice cărți ale jocului de Tarot, dar unii teoreticieni politici s-au pus să reînvie o idee radicală din Atena antică.
Anume: ar putea oare un generator de numere aleatorii, ca o cușcă de loterie învârtită cu o manivelă, să genereze un guvern mai bun decât sistemul actual al alegerilor prin vot?
Se răspândește tot mai mult această idee radicală: debarasarea de scrutinul electoral și, în schimb, alegerea reprezentanților prin tragere la sorți, la fel cum se face în cazul unui juriu. Ideea, numită uneori „lotocrație”, își are originea în Atena antică, unde democrația lua adesea forma atribuirii de poziții importante unor simpli cetățeni prin tragere la sorți.
Dar în ultima vreme a avut loc o resuscitare a ideii în mediul academic; filosoful Rutgers Alex Guerrero, teoreticiana politică de la Yale Hélène Landemore și politologul belgian David Van Reybrouck s-au numărat printre cei mai stridenți susținători din ultimii ani.
«Loteria Babilonului»
În povestirea sa «Loteria Babilonului», Borges descrie o societate a cărei funcționare se bazează pe un joc de noroc. Toți cetățenii primesc automat un loz ți oricine poate câștiga și pierde orice. Multe lozuri sunt negative. Aceeași persoană poate fi pe rând proconsul sau sclav. Poți primi un tatuaj pe burtă sau ți se poate tăia o mână. Condusă de un comitet de înțelepți, aceasta e o loterie ecleziastică si metafizică.
De altfel, primele loterii moderne au apărut în Țările de Jos medievale, în primul rând in ceea ce e Belgia de azi: orașele libere flamânde găsiseră în asta o metoda de a strânge bani pentru a-și întări meterezele sau a-i ajuta pe săraci.
Există astfel o întreagă scoală de politologie care afirma ca în democrațiile noastre moderne, funcționarii publici, ba chiar și membrii guvernului, ar trebui trași la sorti, precum in Atena antica. La urma urmei, daca o persoana poate fi aleasa la întâmplare ca jurat la tribunal, ea n-ar avea, statistic, mai puține competente decât o alta aflata pe listele de partid.
O pildă creștinească
Un preot catolic, care locuiește pe strada mea din Bruxelles, a câștigat la Loto o suma importanta de bani si de atunci nu încetează sa-i numească fățarnici pe cei care bombănesc in urma lui ca un preot n-ar trebui sa se atingă de jocurile de noroc. Ba chiar, dumnealui mi-a jurat cu mina pe inima ca loteriile ne-au fost lăsate de Dumnezeu!...
In cartea Numerelor, după ce se face un recensământ al fiilor lui Israel, Domnul ii spune lui Moise: „Pământul sa-l împărtiți prin sorti”!... Și, zis și făcut, pământul Israelului a fost îmbucătățit intre triburi… prin tragere la sorti. Apoi, si in Roma antica se organizau, cu ocazia Saturnaliilor, loterii în care favoriții împăratului primeau, la întâmplare, bunuri si sclavi.
Exemplele cele mai convingătoare se găsesc, desigur, in viata politica româneasca, numai ca aceasta i-ar fi fost prea obscura bunului om. Brusc l-am întrebat: Dar cum rămâne, mon père, cu doctrina predestinării? M-a privit cu dojana si mi-a amintit ca asta e o rătăcire calvinista. Ne-am despărțit așadar asigurându-ne unul pe altul, ca in Borges, ca Universul este o imensă loterie.
Democrația americană în criză
Sntimentul larg că democrația americană este în criză a provocat acest interes pentru ideile îndrăznețe, lotocrația fiind cea mai originală.
Este o propunere care ar putea suna ridicol. Atât de mult discurs despre „ salvarea democrației” – inclusiv discursul președintelui Joe Biden care a cerut Senatului să schimbe regulile obstrucționării – se învârt în jurul protecției drepturilor de vot și accesului la urne; se pare cu greu imaginabil să existe o democrație funcțională fără alegeri.
Dar există un motiv pentru care oamenii inteligenți aderă la această noțiune. În primul rând, „adunările cetățenilor” aleși aleatoriu s-au dovedit a fi viabile în practică (cel puțin la o scară mai mică până acum) și au fost deja convocate în câteva cazuri, în scopuri precum propunerea politicii climatice în Franța sau reformarea sistemului electoral din Columbia Britanică.
Mai important, alegerea aleatorie a reprezentanților are unele atracții teoretice puternice.
Cazul reprezentării prin tragere la sorți
Argumentul de bază este că selecția prin loterie evită multe dintre defectele și părtinirile alegerilor.
În teorie, democrația reprezentativă, electorală, permite cetățenilor să aleagă reprezentanți autentici ai intereselor lor. Dar, în practică, această misiune este subminată de influența corupătoare a donatorilor de campanie; prejudecățile rasiale, de gen și de altă natură ale alegătorilor; ignoranța alegătorilor cu privire la politicienii și politicile care le vor urmări cel mai bine valorile; și mai departe și mai departe.
Reprezentanții selectați prin tragere la sorți nu trebuie să facă campanie și nu au nevoie de fonduri de campanie, spune argumentul, limitând oportunitățile de corupție. După cum scrie Guerrero, „Loteriile excelează în prevenirea corupției sau a influenței nejustificate în selecția reprezentanților.”
Landemore susține că loteriile pot duce, de asemenea, la legislaturi mai diverse și reprezentative decât alegeri, care ar trebui să permită luarea deciziilor mai bune și mai echitabile.
În lucrările anterioare, ea a susținut că o parte din ceea ce face din democrație un sistem valoros este capacitatea sa de a încorpora o gamă mai largă de informații și perspective decât cele deținute de o elită autocratică. Loteriile, susține ea, merg mai departe decât alegerile, permițând includerea unor perspective excluse sistematic în democrația electorală: „cei introvertiți, nearticulați, scunzi și timizi, precum și, de obicei, săraci și negri sau alți oameni de culoare” care sunt dezavantajați, în practică în schemele electorale.
Dezavantajele unui astfel de sistem
Nicio idee nu este total sigură și ne putem imagina multe nelămuriri cu privire la ideea de democrație prin loterie.
Unul este că aparenta incoruptibilitate a loteriei ar putea fi o funcție a existenței acesteia ca ideal, nu un organism puternic contestat, de fapt existent precum Congresul SUA.
După cum s-a menționat mai sus, în memoria recentă există câteva cazuri de adunări cetățenești, inclusiv mai multe în Irlanda (care au contribuit la avansarea deciziei țării de a legaliza avortul) și în Marea Britanie (unde a produs un raport cu idei pentru reducerea emisiilor de carbon). Niciunul dintre aceste cazuri nu a implicat cazuri notabile de corupție sau dare de mită a cetățenilor aleși aleatoriu sau cel puțin nu au apărut astfel de cazuri în mod public.
Dar acele adunări au fost de obicei însărcinate să propună politici pe care un legislativ sau un electorat trebuie apoi să le ratifice. Irlanda, în ansamblu, a votat într-un referendum dacă să legalizeze avortul. Opinia adunării cetățenilor nu era obligatorie.
Dacă unei adunări cetățenești i s-ar acorda putere obligatorie de a determina miliarde de cheltuieli publice, interesele private ar avea un stimulent masiv pentru a influența proiectarea loteriei, ce materiale informative sunt oferite reprezentanților amatori, ce experți ajung să depună mărturie în fața lor etc. Cu alte cuvinte, ei ar putea fi afectați tocmai de problemele democrației reprezentative pe care loteriile sunt menite să le reducă.
În cartea sa Open Democracy, Landemore tratează această obiecție în profunzime. În primul rând, în propunerea ei (spre deosebire de cea a lui Guerrero), adunările cetățenilor ar propune doar modificări care ar urma apoi să fie votate public.
Dar ea citează și experiența ei de observare a Adunării cetățenilor francezi privind schimbările climatice și susținând că „cetățenii obișnuiți, odată împuterniciți, sunt foarte protectori față de prerogativele lor și vor rezista în mod activ și vocal tentativelor percepute de a le manipula.”
Autor: Dan Alexe
