Politic

Igor Grosu, despre implicarea preoților moldoveni în campania electorală: Trebuie să se distanțeze de lumea politicului

Implicarea bisericii și a clericilor în politicul din Republica Moldova face un deserviciu mare credinței ortodoxe. Afirmația a fost făcută de șeful Legislativului, Igor Grosu, la un interviu de la Nord-News. S-a întâmplat după ce mai mulți preoți din nordul țării, care au fost implicați în agitația electorală, au ajuns în vizorul poliției deși, conform legii, biserica trebuie să rămână separată de stat și neutră din punct de vedere politic. Potrivit speakerului, fețele bisericești și preoții „trebuie să se îngrijească de liniștea, pacea și buna conviețuire a comunităților în care slujesc”.

În context, șeful Parlamentului a îndemnat preoții din țara noastră să se concentreze pe îndatoririle spirituale, fără a se implica în politica de zi cu zi.

Este durerea credincioșilor în campania electorală. Fețele bisericești și sfinții părinți trebuie să fie reperele la care cetățenii noștri trebuie să apeleze. Ei trebuie să se distanțeze de lumea politicului. Noi am văzut și acel pelerinaj de la Moscova, exact pe timp de campanie electorală și pe timp de război. Țara care pretinde că este al treilea Constantinopol și cei care păstrează valorile credinței ortodoxe prin gura marilor reprezentanți ai bisericilor lor justifică răul, crima și moartea. Este o răsturnare de valori, iar când aceste justificări de a imuniza Occidentul și relațiile noastre cu România, și de a justifica crimele aduce un mare deserviciu credinței ortodoxe din Moldova”, susține Igor Grosu.

Menționăm că, pe 21 septembrie, la o zi de la lansarea campaniei electorale pentru scrutinele din octombrie, părintele Pavel Petrov, care este parohul Bisericii „Sfântul Mina” din Bălți, a fost filmat în timp ce făcea campanie împotriva referendumului privind aderarea la UE în timpul predicii de după Liturghie. La câteva zile distanță, episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, s-a angajat deschis să facă campanie electorală pentru un candidat la alegerile prezidențiale. Acesta a îndemnat clericii din regiune să susțină un candidat anume, în timpul unui sobor preoțesc.

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că mai mulți preoți din nordul țării sunt cercetați pentru agitație electorală. Cazurile au fost înregistrate în municipiul Bălți și raionul Râșcani.

Contactat pentru o reacție, episcopul Ioan Moșneguțu, vicar al Mitropoliei Moldovei, a subliniat că Biserica Ortodoxă din Moldova condamnă implicarea preoților în politică, afirmând că amvonul trebuie să fie folosit exclusiv „pentru a vorbi despre Hristos, Evanghelie și cele sfinte”. El a reiterat că preoții au o interdicție clară de a se implica în politică și nu au nicio binecuvântare pentru asemenea acțiuni.

Premierul Dorin Recean a reacționat la cazurile de implicare a instituțiilor ecleziastice în campanie, menționând că biserica ar trebui să se concentreze pe „sufletele oamenilor”, și nu pe politică. Și Mitropolia Basarabiei [a condamnat] (https://radiomoldova.md/p/40696/mitropolia-basarabiei-condamna-implicarea-politica-a-preotilor-moldoveni-in-campania-electorala) public implicarea clericilor din Republica Moldova în campaniile electorale: Acțiunile preoților moldoveni sunt „lipsite de discernământ” și „tact duhovnicesc”.

Reamintim în acest context că, recent, mai mulți preoți din Republica Moldova au plecat în pelerinaje în Federația Rusă. Se presupune că acestea ar fi fost finanțate de Patriarhia de la Moscova și oligarhul fugar Ilan Șor. O investigație jurnalistică arată că aceștia ar fi mers în pelerinaje pentru „instrucțiuni” și bani pentru biserică, în schimbul promovării mesajelor anti-UE și anti-guvernare. Mitropolia Moldovei a negat că pelerinajele ar avea substrat politic.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult