Social

Campania împotriva violenței de gen continuă: poveștile a 16 femei și fete, victime ale violenței, expuse în capitală

Mai multe sculpturi realiste care ilustrează istoriile a 16 femei afectate de violență au fost expuse în mai multe spații publice pentru a da glas poveștilor lor nespuse și pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen. Acțiunea are loc în cadrul campaniei „16 zile de activism pentru eliminarea violenței față de femei și fete”, care se va încheia pe data de 10 decembrie.

Lângă statui sunt și povești. Acestea sunt povești reale, doar că numele sunt ipotetice. Sunt descrise cazuri cu diferite forme de violență. Statuile feminine pe care le vedem sunt femei reale care pot fi vecinele noastre, mamele noastre, surorile. Noi trebuie într-adevăr să le vedem, să le credem și să le fim alături”, a spus Dominika Stojanoska, reprezentantă UN Women.

Pe lângă povești, lângă manechine găsim și un QR-code, care, odată scanat, redirecționează cititorul la statistici în timp real din Republica Moldova despre violența în bază de gen.

Este un mesaj care te pune pe gânduri, e un strigăt și cred că își îndeplinește menirea de a opri și de a cauza întrebări”.

Anume asupra femeilor și a fetelor care pot fi de o vârstă foarte mică, din păcate, este această violență, care poate fi sexuală, poate fi fizică, morală, care foarte mult afectează persoana”.

Eu tot sunt bărbat. Noi zilnic întâlnim greutăți. Sunt de acord, deși nu sunt însurat, nu este frumos deloc așa să procedăm mai ales în fața la copii”.

Fetele nu trebuie să se teamă să anunțe autoritățile, părinții, cunoscuții, prietenii despre ce li s-a întâmplat, pentru că asta nu este o rușine, nu este o rușine să fii femeie, nu este o rușine să iubești”, au menționat persoanele intervievate.

Noi toți vorbim frumos. E important ca toți cei care conștientizăm aceste fapte să le spunem, să le condamnăm, ca să ajungă acolo unde abuzurile nu sunt văzute, în mare parte cel mai grav se întâmplă acolo unde nu se știe, unde se tace”, a declarat actorul Dan Melnic.

Cu cât mai mult este durata violenței, cu atât mai inhibate sunt victimele violenței. Iată de ce este important ca femeile care suferă să nu ezite să apeleze la resursele de ajutor, cel puțin la telefonul de ajutor pentru femei: 080088008, ca să afle ce drepturi le sunt încălcate, ce servicii există și unde ar putea apela pentru a primi un ajutor concret”, susține Viorelia Rusu, specialistă de programe la UN Women.

În anul 2023, 21 de femei și-au pierdut viața în urma violenței în familie, în timp ce 73 de procente din femei au suferit de cel puțin o formă de violență, dintre care doar 11 la sută sunt raportate. Campania „16 zile împotriva violenței de gen” își va continua manifestările în următoarele opt zile cu scopul de a minimiza pe cât este posibil acest fenomen.

Citește mai mult