Economic

FMI acordă o nouă tranșă pentru sprijin bugetar și avertizează asupra riscului creșterii inflației

Republica Moldova va beneficia de o nouă tranșă de circa 162,6 milioane de dolari SUA din partea Fondului Monetar Internațional. Decizia a fost luată în data de 17 decembrie de către Consiliul de directori executivi al FMI. Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programelor curente va constitui circa 810,2 milioane dolari SUA.

Experții FMI au notat că, deși autoritățile au respectat țintele indicative stabilite în program, parcursul reformelor structurale a fost neuniform. Pentru a proteja Moldova de impactul șocurilor și a îmbunătăți perspectivele de creștere economică, este esențială promovarea unor reforme suplimentare, care să ducă la îmbunătățirea situației bugetare și a alocării mijloacelor din bugetul de stat, la consolidarea securității energetice, fortificarea guvernanței și a supremației statului de drept, precum și la avansarea pe calea adaptării la schimbările climatice și atenuării efectelor adverse ale acestora.

În acest sens, directorul adjunct al FMI, Kenji Okamura, a recomandat următoarele măsuri:

Riscul creșterii inflației este înalt din cauza unor eventuale șocuri energetice

Experții FMI notează că, deși începând cu luna octombrie 2023 inflația s-a menținut în jurul țintei de 5 la sută, prognozele pentru anul viitor sunt incerte, iar riscul înrăutățirii situației este înalt, în principal din cauza războiului din Ucraina și a unor eventuale șocuri energetice noi.

Creșterea economică pentru 2025, revizuită în scădere

Potrivit FMI, economia Republicii Moldova își revine și prognozează o creștere economică de 2,6 la sută pentru anul curent și 3 la sută pentru anul 2025, față de 3,7 la sută, prognozat anterior.

Reducerea deficitului bugetar

Experții FMI se așteaptă la o reducere a deficitului bugetar, de la 5,2 la sută din PIB în 2023 la 4,4 la sută în 2024 și 4,0 la sută în 2025, datorită veniturilor mai mari decât s-a prognozat, determinate de creșterea puternică a salariilor și importurilor și de ținerea sub control a cheltuielilor.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult