Justiție

Parlamentul propune înlocuirea PA și PCCOCS cu Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate

Proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), o instituție specializată destinată combaterii corupției, crimei organizate, terorismului și torturii a fost publicat astăzi, 13 februarie, fiind înregistrat o zi mai devreme în Parlament. Potrivit documentului, noua entitate va funcționa independent în cadrul Procuraturii Generale și va înlocui cele două procuraturi specializate, Procuratura Anticorupție și cea pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Proiectul de lege în acest sens a fost prezentat de deputatul PAS, Igor Chiriac. Acesta a fost înregistrat în Parlament și urmează să fie supus consultărilor publice.

„Acest proiect de lege are ca scop să fortificăm structura și arhitectura instituțiilor statului menite să combată corupția politică într-un mod mai bine organizat. Am văzut în perioada alegerilor din 2024 o situație fără precedent când grupări criminale cu interferență din partea Federației Ruse prin influență malignă au încercat să creeze o situație periculoasă la adresa securității statului. Cele două procuraturi: PA și PCCOCS se vor lichida, urmează o perioadă în care procurorul general va desemna o persoană interimară care va asigura interimatul funcției de șef a noi procuraturi create”, a explicat Chiriac.

Atribuțiile Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO)

Noua instituție ar urma să fie responsabilă de urmărirea penală în cazurile de corupție, infracțiuni de tortură, acte de terorism și crime organizate, coordonarea anchetelor desfășurate de alte organe de urmărire penală, reprezentarea acuzării în instanțele de judecată pe toate nivelurile – fond, apel și recurs, dar și investigarea fraudelor electorale și a infracțiunilor financiare complexe, inclusiv spălarea de bani în scopuri politice.

Amintim că despre acest proiect a anunțat miercuri șeful Legislativului, Igor Grosu.

Precizăm că ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat pe 29 ianuarie despre inițiativa privind fuziunea PA și PCCOCS, pentru a îmbunătăți investigarea cazurilor de corupție și crimă organizată. Până atunci, dosarele complexe ar putea fi transferate către Secție pentru combaterea corupției politice și spălarea banilor, care a fost creată recent în cadrul Procuraturii Generale. Totodată, autoritățile iau în calcul suplimentarea acestei secții cu procurori din PA și PCCOCS, care să colaboreze și să se concentreze pe cazurile de corupere electorală și politică.

Șefa PA, Veronica Dragalin, a contestat necesitatea fuziunii, argumentând că nu au fost prezentate motive plauzibile și convingătoare care să o justifice. Șeful PCCOCS, Victor Furtună, nu a comentat inițiativa, iar procurorul general Ion Munteanu a declarat că va oferi detalii după ce va analiza propunerea.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult