R. Moldova a solicitat darea în urmărire internațională a deputatului Alexandr Nesterovschi
Autoritățile moldovenești au trimis o solicitare către Direcția Cooperare Polițienească Internațională cu privire la darea în urmărire internațională a deputatului Alexandr Nesterovschi, care ieri a fost condamant la 12 ani de închisoare. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
„Urmare a hotărârii pronunțate ieri de către instanța de judecată, tot în cursul zilei de ieri, odată cu ajungerea acesteia la Inspectoratul de Poliție Bălți, a fost pornit dosarul de căutare. Aseară, la fel, au fost autorizate măsurile speciale menite să asigure localizarea și reținerea persoanei respective. De comun acord cu alte instituții de drept și de forță de pe teritoriul R. Moldova, sunt desfășurate acțiuni comune pentru identificarea acesteia.
Totodată, în cursul zilei de astăzi, au fost remise materialele către Direcția Polițienească Internațională, cu solicitarea de dare în urmărire internațională. În ceea ce privește țările vecine, acest demers a fost realizat încă de ieri, pentru a accelera procesul și a ne asigura că persoana nu se află pe teritoriul acestora”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Lilian Carp: Deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani pentru corupție, nu a părăsit legal Republica Moldova
Deputatul Alexandr Nesterovschi, care ieri a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru implicarea într-un dosar de corupție, nu a părăsit legal teritoriul Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională și ordine publică, Lilian Carp.
„Nu este eclusă nicio ipoteză, trebuie să vedem ce spun autoritățile, ceea ce cunosc este că nu a părăsit Republica Moldova cu un act eliberat de autoritățile naționale, cu siguranță vom avea un răspuns în câteva ore”, a declarat Carp.
„Mizăm pe responsabilitatea instituțiilor și mobilizarea lor, este extrem de important să vedem finalitate, am văzut o decizie extrem de curajoasă, o lumină la capătul tunelului, pentru că este o condamnare, vedem că sistemul de justiție a găsit curaj, mai ales în aspectul de corupție politică”, a subliniat Doina Gherman.
În același timp, aleșii din opoziția parlamentară spun că nu-i interesează soarta lui Nesterovschi, pentru că i-ar fi trădat.
„Eu cu domnul Nesterovschi nu am comunicat de foarte mult timp, de când a părăsit fracțiunea noastră, de atunci nu am comunicat sub nicio formă și nici nu mă interesează unde e și ce face. Dar referitor la condamnare, sper că la bază au stat probe care nu pot fi supuse niciunei îndoieli”, a menționat Grigore Novac, deputat BCS.
Amintim că miercuri, 19 martie, deputatul independent Alexandr Nesterovschi a fost condamnat la 12 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis, fiind găsit vinovat de corupere pasivă, pregătirea și acceptarea finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. Sentința a fost pronunțată în absența inculpatului.
Potrivit procurorilor, Nesterovschi a primit sume de bani și alte beneficii de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor pentru a părăsi Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și a contribuit la formarea unei noi fracțiuni politice. Cel puțin 35.000 de dolari ar fi ajuns la el în acest scop, alături de bilete de avion către Tel Aviv și o funcție importantă în Partidul „Renaștere”, controlat de Șor.
Mai mult, ancheta a scos la iveală și un alt episod: încercarea lui Nesterovschi de a atrage o fostă deputată, Arina Spătaru, într-un proiect politic finanțat ilegal. Procurorii spun că aceasta a fost dusă în Israel, unde a avut o întâlnire directă cu Ilan Șor. La scurt timp după revenirea sa, Nesterovschi i-ar fi oferit 50.000 de dolari, 100.000 de lei și un telefon mobil special pentru a comunica în siguranță cu grupul Șor.
