Credite obținute prin înșelăciune: patru condamnări în dosarul „Banca de Economii”

Patru persoane au fost condamnate pentru spălare de bani și escrocherie, cu prejudicii de peste 37 de milioane de lei, într-un dosar din cele denumite generic „Banca de Economii”. Sentința a fost pronunțată pe 30 decembrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Instanța a dispus pedepse cu închisoarea, de 14, 10 și, respectiv, 5 ani, pentru trei din cei patru condamnați. Al patrulea a fost recunoscut vinovat de dobândirea creditului prin înșelăciune, însă a scăpat de pedeapsă, întrucât termenul de prescripție a expirat.
Totodată, instanța a admis parțial acțiunea civilă înaintată de către reprezentantul SA ,,Banca de Economii”, fiind dispusă încasarea sumei de peste 37 de milioane de lei de lei asociată prejudiciului cauzat. Pentru asigurarea recuperării banilor, a fost menținut sechestrul aplicat pe bunurile unuia dintre inculpați.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, administratorul unei companii, împreună cu fondatorul acesteia și cu un evaluator autorizat, ar fi obținut fraudulos un credit bancar de 42.5 milioane de lei pentru achiziționarea unui complex imobiliar.
Pentru a obține creditul, evaluatorul ar fi întocmit un raport fals, în care valoarea bunului a fost majorată de peste patru ori față de valoarea reală, stabilită ulterior prin expertiză judiciară. De asemenea, au fost prezentate date false privind situația financiară a companiei, fiind ascunse pierderile reale. Creditul nu a fost rambursat, iar prejudiciul cauzat depășește 32 de milioane de lei.
Într-un alt episod, administratorul ar fi obținut, în anul 2011, un credit de 4.4 milioane de lei, sub pretextul dezvoltării unei afaceri. Banii au fost transferați ulterior printr-un lanț de companii, în baza unor contracte fictive, iar o parte din sume a fost ridicată în numerar, pentru a ascunde proveniența ilegală a fondurilor.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.
CITIȚI ȘI: