Cultură

Imobilul în care a locuit sculptorul Alexandru Plămădeală degradează: Locatarii se lovesc de birocrație, autoritățile promit intervenții

Casa în care a locuit Alexandru Plămădeală, unul dintre cei mai importanți sculptori basarabeni, a ajuns într-o stare deplorabilă. Deși imobilul are o valoare istorică inestimabilă și este protejat de stat, autoritățile nu au intervenit până în prezent pentru a-i reabilita fațada. Locatarii spun că sunt neputincioși în fața barierelor birocratice, iar specialiștii dau un semnal de alarmă și cer soluții urgente pentru salvarea clădirii.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Alexandru Plămădeală s-a născut într-o familie modestă din satul Buiucani, astăzi cartier din capitală.

Clădirea nu impresionează prin arhitectură, ci prin valoarea sa istorică. Placa comemorativă a fost instalată în anii '70, după ce imobilul a intrat în proprietatea statului. A fost, însă, singura intervenție a autorităților.

Astăzi, instituțiile statului au pârghiile necesare pentru a reabilita exteriorul clădirii, dar nu fac acest lucru. Între timp, construcția se degradează de la un an la altul.

Locatarii celor opt apartamente din clădire și-ar fi dorit să repare fațada, însă, potrivit legii, lucrările nu pot fi începute fără acordul autorităților, iar obținerea tuturor autorizațiilor este un proces de durată.

„Trec mulți turiști și chiar e mare rușine, pentru că ei fac poze la acest panou care se ține într-un cui, chiar e rușine mare. La apartamentul 1 deja cădeau geamurile, se țineau doar în vopsea. Nu li s-a permis să le schimbe, dar, până la urmă, oamenii au îndrăznit și au făcut”, povestește Raisa Ogorodnic.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

Arhitectul Andrei Vatamaniuc spune că reabilitarea clădirii este posibilă doar printr-o colaborare între stat și proprietarii apartamentelor.

„Trebuie să se întâmple mai întâi un raport clar între stat și cei care dețin apartamentele din interior, cine și cum investește pentru a readuce la starea de bine această clădire. Este o clădire micuță, simplă, cum și multe altele din Chișinău, însă poartă amprentele unei vieți anterioare a unor locatari faimoși. Ar arăta foarte bine, cochet și ar da plus valoare acestui segment de stradă”, afirmă arhitectul Andrei Vatamaniuc.

TRM
Sursa: TRM

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, susține că instituția pe care o conduce va interveni pentru soluționarea problemei.

„Trecând pe strada București, am văzut starea clădirii și sunt îngrijorat, ca cetățean, de această stare. Acum, având ocazia să fiu ministru al Culturii, vă asigur că vom interveni la acest subiect. Înțeleg că este un blocaj de ordin birocratic, deoarece în această curte sunt opt apartamente. Casa este proprietate privată. Ei nu pot interveni, pentru că sunt niște reglementări de ordin administrativ pentru intervenția la clădiri cu statut de monument”, a menționat Dan Suruceanu, pentru Moldova 1.

TRM
Sursa: TRM

Alexandru Plămădeală este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori basarabeni din prima jumătate a secolului XX.

Cea mai cunoscută operă a sa este Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului.

Artistului îi aparține și ideea creării Aleii Clasicilor Literaturii Române din Chișinău, proiect realizat în 1958, la 18 ani după moartea sa.

În memoria lui, o stradă și Colegiul de Arte Plastice din Chișinău îi poartă numele.

TRM
Sursa: TRM

CITIȚI ȘI:

Francesca Gîndea

Francesca Gîndea

Autor

Citește mai mult