INTERVIU cu Larisa Iordache, specialist principal în Departamentul cooperare internațională, USM: „Am revenit în R. Moldova după 18 ani de emigrare în Canada”
Larisa Iordache este absolventă a Universității din Tiraspol. În anul 2006 a decis să plece cu familia peste hotare, cauza fiind instabilitatea politică din țară, corupția și lipsa unui viitor promițător. „Situația politică din țară era defectuoasă. Drumul spre democrație devenea tot mai anevoios”, spune ea, amintindu-și de acei ani de tranziție, care i-au determinat pe sute de moldoveni, absolvenți ai universităților din Republica Moldova, cu diplome obținute prin muncă asiduă și calificări profesionale, să ia calea pribegiei. După aproape 20 de ani, Larisa Iordache a revenit în Republica Moldova, convinsă că țara își conturează tot mai mult democrația, iar aspirațiile vectorului European prind rădăcini.