O samă de cuvinte // Nasol, nașpa, mișto… cele mai urâte cuvinte din novlimba română
Până la primul val de studenți moldoveni care, începând din anii 1995-2000, au mers la studii în universități românești, cuvintele "mișto" și "nasol" erau necunoscute în Republica Moldova (“dincolo de Prut”, cum se zice în România). Tinerii moldoveni învățau altele, de pildă că e mai bine, sau mai "corect" să spui „sesiunea”, iar nu „sesia” (Parlamentului etc.), deși nici acolo nu există vreo logică, deoarece și în română cuvintele de tip "furculition" ca în «Chirița», au fost preluate aiurea și absurd, după toanele vorbitorilor.