Revista presei // „Riscurile repetării unui 7 aprilie sunt foarte mari, ținând cont de realitățile pe care le trăim”
Numeroase publicații din RM dedică articole celor 16 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, când mii de tineri în Chișinău au ieșit în stradă pentru a protesta față de fraudarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, iar forțele de ordine au fost mobilizate să reprime mulțimea care protesta pașnic. Din presă mai aflăm că UE își intensifică sprijinul militar pentru R. Moldova pe fondul presiunilor crescute din partea Rusiei. Între timp, Comuniștii și socialiștii spun că nu vor renunța la proiectul legislativ privind statutul „agenților străini” în R Moldova, chiar dacă 135 de organizații ale societății civile au condamnat înregistrarea inițiativei în Parlament.