Cele mai mari universități din țară ar putea fuziona. Argumentele conducerii instituțiilor de învățământ și opinia ministrului Educației
Universitatea de Stat și Universitatea Tehnică a Moldovei ar putea fuziona, conform propunerii rectorilor celor două instituții. Argumentând necesitatea consolidării sectorului educațional și a creșterii competitivității, ei văd în această fuziune o oportunitate atât la nivel național, cât și internațional. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, confirmă că discuțiile sunt într-o fază incipientă, iar în cazul în care se va ajunge la un consens, va fi creată cea mai mare instituție de învățământ din spațiul românesc, care va fi eficientă și atrăgătoare.