Opinie//Victoria Ucrainei împotriva Rusiei ar putea avea impact benefic și asupra țărilor din regiune, inclusiv R. Moldova
Victoria Ucrainei împotriva Rusiei ar putea avea impact benefic și asupra țărilor din regiune, în special Republica Moldova, Georgia, dar și Belarus, a declarat politologul român Cristian Pîrvulescu la emisiunea „În Context” de la postul public de televiziune Moldova 1. Totodată, expertul consideră că aceste procese nu au unanimitate la nivel european, pentru că Rusia încearcă să folosească unele guverne naționale pentru a împiedica susținerea occidentală a Ucrainei.