Copiii diplomaților moldoveni nu vor mai primi alocația lunară de 500 de euro. Mihai Popșoi: „Cu regret, constatăm o reacție virulentă”
Proiectul de modificare a legii serviciului diplomatic urmează să fie suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la emisiunea „Rezoomat” de la Rlive. Acesta prevedea, între altele, indemnizații lunare de până la 500 de euro pentru copiii diplomaților moldoveni. Decizia a fost luată în urma reacțiilor „virulente” venite din partea societății, a mai spus șeful diplomației moldovene.