Corespondență de la Vilnius // Nicu Popescu va transmite la summitul NATO că Republica Moldova își dorește accelerarea cooperării cu statele membre ale Alianței
Republica Moldova își dorește să accelereze cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică, în vederea menținerii Republicii Moldova în arealul păcii. Acesta este mesajul pe care îl va transmite ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, la o reuniune a miniștrilor de Externe ai NATO, care se desfășoară, în marja Summitului NATO. Totodată, șeful diplomației moldovene va sublinia faptul că, în prezent, țara noastră nu este amenințată militar, însă trebuie să facă față unui spectru de amenințări hibride, energetice, economice.