Josep Borell, la Forumul Schuman: Pregătim o misiune civilă în Republica Moldova pentru a consolida capacitatea țării împotriva amenințărilor hibride
Uniunea Europeană pregătește în prezent o misiune civilă pentru Republica Moldova cu scopul de a sprijini această țară să facă față amenințărilor de natură hibridă, a afirmat marți Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell. Într-un discurs principal susținut în cadrul Forumului Schuman pentru apărare și securitate, Borrell a vorbit despre importanța parteneriatelor în deviza strategică pentru securitate și apărare a Uniunii Europene, dând exemplul operațiilor și misiunilor militare, dar și misiunilor civile ale UE.