Rusia a anunțat că schimbă doctrina nucleară: Ce spun experții străini
Rusia a anunțat că schimbă doctrina nucleară. Astfel, orice stat nuclear care ajută Ucraina poate fi lovit de Rusia, amenință Kremlinul. Totodată, Vladimir Putin a avertizat Occidentul că va folosi armele nucleare și în cazul în care Rusia va fi lovită cu rachete convenționale. Declarațiile au fost făcute pe fondul unor discuții privind solicitarea Ucrainei de a i se permite să lovească ținte militare pe teritoriul rus cu arme occidentale. Pavel Podvig, șeful proiectului „Armele nucleare ale Rusiei” de la Institutul ONU pentru Studii de Dezarmare, a declarat pentru Moldova 1 că, de fapt, doctrina în sine a fost ușor modificată. Expertul menționează, de asemenea, că utilizarea de către Rusia a armelor nucleare va fi ineficientă în acest război.