Corespondență Dan Alexe // Merz spune că Germania trebuie să aibă o armată mai puternică decât Marea Britanie
A trecut mai bine de un deceniu de când țările din NATO s-au angajat în mod informal (fără un document scris și semnat în acest sens) să cheltuiască cel puțin 2% din Produsul Intern Brut (PIB) al fiecăreia pentru apărare. Multă vreme, majoritatea, ba chiar multe dintre țările fondatoare ale UE și NATO, precum Germania, Belgia ba chiar și Franța — singura putere nucleară actuală a UE și țară cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU — nu au făcut-o.
Dan Alexe
S-au ales ultimii 10 finaliști Eurovision 2025! Cine merge în marea finală
În seara zilei de 15 mai, la Basel, Elveția, a avut loc a doua semifinală a concursului Eurovision Song Contest 2025. Pe scenă au urcat reprezentanții a 16 țări, însă doar 10 dintre aceștia au obținut suficiente voturi din partea publicului pentru a se califica în finala de sâmbătă, 17 mai.
Bogdan Nigai
Experți: Alegerile din România – test decisiv pentru direcția europeană a Republicii Moldova
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru această duminică, depășesc miza unui simplu exercițiu democratic național și vor contura profilul extern al țării, într-un context regional tensionat din Europa de Est. Experți în politică externă și securitate avertizează că rezultatul votului poate influența viitorul parcurs european al Republicii Moldova, dar și poziția strategică a României în cadrul UE și NATO. Constatările au fost făcute în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Zeci de vârstnici din nordul țării au absolvit Universitatea pentru Vârsta a Treia din Bălți
Peste 60 de persoane în etate din nordul Republicii Moldova au absolvit Universitatea pentru Vârsta a Treia, lansată la Bălți în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo”. Proiectul le-a oferit șansa să revină în bănci și să demonstreze că educația nu are vârstă.
Cel puțin 114 palestinieni au fost uciși în atacurile aeriene israeliene din Gaza
Cel puțin 114 palestinieni au fost uciși în atacurile aeriene israeliene din Fâșia Gaza de joi, potrivit oficialilor din domeniul sănătății și echipelor de salvare. Cincizeci și șase de persoane, printre care femei și copii, au fost ucise când casele și corturile care adăposteau familii strămutate au fost bombardate în timpul nopții în orașul Khan Younis, din sudul țării, a declarat spitalul local Nasser, scrie BBC News. Armata israeliană a declarat că a lovit luptători ai Hamas și ai Jihadului Islamic Palestinian în sudul Gazei.
Daniela Savin
De Ziua Familiei: un cuplu din satul Pociumbăuți sărbătorește 67 de ani de căsnicie
De Ziua Familiei, un exemplu demn de urmat vine din satul Pociumbăuți, raionul Râșcani. Familia Hăbășescu trăiește sub același acoperiș de peste patru decenii. Mamă, tată, fiu și noră - toți sunt uniți prin respect și astfel sunt mai puternici. Iar cuplul Nina și Orest Hăbășescu demonstrează că iubirea adevărată nu are termen de valabilitate.
Estonia: Un avion de luptă rusesc a încălcat spațiul aerian al NATO în Marea Baltică
Estonia a anunțat că un avion de luptă rusesc a încălcat spațiul aerian al NATO în Marea Baltică. Incidentul a avut loc în timpul unei tentative a marinei estoniene de a opri o navă suspectată că face parte din flota „din umbră" a Rusiei, care încalcă sancțiunile internaționale.
Negocieri de pace în Turcia: discuțiile Rusia-Ucraina de la Istanbul vor începe pe 16 mai
Discuțiile Rusia-Ucraina de la Istanbul vor începe pe 16 mai, potrivit unei surse citate de TASS. Delegația rusă, care a sosit la Istanbul pentru discuții cu reprezentanții Ucrainei, nu se află acum la Palatul Dolmabahce, ci la un hotel, unde așteaptă evoluția situației procesului de negociere, a declarat o sursă informată pentru Interfax.
Procurorul general Ion Munteanu, selectat pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Procurorul general Ion Munteanu a fost selectat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a ocupa funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Decizia a fost luată în urma ședinței plenare din 15 mai, în cadrul căreia au fost evaluați cinci candidați.
Republica Moldova își intensifică eforturile de aliniere fiscală la standardele UE
Republica Moldova se află în plin proces de evaluare a legislației sale fiscale în raport cu standardele Uniunii Europene, în cadrul etapei de screening pentru Capitolul 16 – Fiscalitate, desfășurată zilele acestea la Bruxelles. Autoritățile de la Chișinău își propun ca până în 2030 țara să devină stat membru al UE, iar reformele fiscale sunt esențiale pentru atingerea acestui obiectiv, a declarat pentru presă viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Cooperarea antreprenorială între cele două maluri ale Nistrului, susținută de către partenerii de dezvoltare
Șase clustere economice nou-create vor beneficia de sprijin financiar în valoare totală de aproximativ 1,3 milioane de dolari pentru a-și accelera dezvoltarea și a încuraja cooperarea economică între comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit reprezentanților Organizației Națiunilor Unite în domeniul dezvoltării internaționale, asistența este oferită de Suedia și Marea Britanie prin intermediul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului”.
Iulian Fanaru
Interdicție pentru Pride 2025 la Chișinău. GENDERDOC-M: O încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului
Marșul Pride 2025 a fost interzis în municipiul Chișinău. O decizie în acest sens a fost votată de consilierii municipali MAN, PSRM și PCRM la ședința de astăzi, 15 mai, a Consiliului Municipal Chișinău (CMC). În semn de protest, fracțiunea PAS a părăsit sala.