Veaceslav Ioniță: Anul trecut, comerțul Republicii Moldova cu țările din Uniunea Europeană a depășit 7 miliarde de dolari
Anul trecut, comerțul Republicii Moldova cu țările din Uniunea Europeană a depășit 7 miliarde de dolari. Astfel, 4,6 miliarde au reprezentat importurile din UE, iar 2,5 – exporturile moldovenești, susține expertul în politici economice Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, din 1996 și până în 2000, partenerul de bază al Republicii Moldova era CSI, care deținea anual 63% din tot exportul moldovenesc. În prezent însă aceeași pondere o dețin exporturile în UE.