Klaus Iohannis: Ne dorim pentru Moldova și Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în Belgia, că noi, România, ne dorim pentru Moldova și Ucraina ca aderarea să se producă repede, dar asta nu înseamnă de azi pe mâine și a precizat că și statele care sunt deja în UE trebuie să se pregătească suplimentar pentru această aderare. Șeful statului a mai explicat că procedurile și felul în care merg negocierile sunt aspecte la care ambele părți trebuie să lucreze, dar s-a arătat deopotrivă optimist spunând că în câțiva ani pașii necesari vor fi făcuți și de o parte, dar și de cealaltă.