Femei la integrare, bărbați la reintegrare. Repartizarea de gen în instituțiile publice de la Chișinău
Reprezentarea femeilor în pozițiile decizionale la nivel central, a sporit în ultimii ani, dar rămâne una neuniformă și, cu mici excepții, oscilează de la o extremă, la alta. Analizând structura de gen a principalelor instituții ale statului am observat că discrepanțele sunt mai pronunțate acolo unde nu există cote obligatorii de reprezentare gender, adică în majoritatea instituțiilor. Excepție face Curtea Constituțională, unde există paritate. În Guvern, femeile sunt subreprezentate, dar majoritare în Aparatul Președintei. Lider la capitolul reprezentare a femeilor este Biroul pentru Integrare Europeană unde femeile constituie 87% din totalul angajaților. Un alt Birou, cel pentru reintegrare, e dominat de bărbați în proporție de aproape 70%.