Scandalul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”// Sentințele vor fi aflate în acest an
Scandalul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”, care a zguduit scena politică din Republica Moldova, se apropie de deznodământ. Deputații Marina Tauber, Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și alte persoane implicate în această schemă vor afla, cel mai probabil, sentințele pe parcursul acestui an. Procurorii susțin că au prezentat în instanță dovezi clare despre finanțări ilegale de sute de milioane de lei, bani proveniți din rețele infracționale organizate, menite să susțină partidul declarat în afara legii.