ȘTIRILE AMIEZII: Peste 100 de cazuri de gripă s-au înregistrat pe parcursul săptămânii trecute; 30% din necesarul de energie electrică va fi acoperit din energie regenerabilă; 650 de milioane de lei vor fi destinați pentru securitatea spațiului aerian
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este un obiectiv strategic și fundamental pentru România, a declarat președintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Daniel Gheorghe, în cadrul discuției cu ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă. Diplomatul de la Chișinău, susține că rolul României în perspectiva evaluării asupra îndeplinirii celor nouă condiționalități transmise Republicii Moldova pentru demararea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, care va avea loc în anul 2023, este unul esențial. Cei doi oficiali au vorbit, în cadrul întrevederii de la București, despre faptul că Republica Moldova vrea să parcurgă același drum ca și România, alături de ea, către lumea liberă, în Europa.